Educatia agriantreprenoriala incepe la liceu

Cu toții cunoaștem potențialul agricol crescut al României, dar ceea ce se cunoaște mai puțin este că, deși în România 25% din populația activă lucrează în agricultură, productivitatea muncii acestora este cu 83% mai mică decât media UE, 70% dintre fermele din țara noastră fiind, de fapt, ferme de semi-subzistență, cu venituri anuale mai mici de 2000 de euro. Cauza principală a acestei probleme este lipsa de pregătire: doar 3% dintre fermierii români au pregătire de specialitate.

De vorbă cu Victor Dumitrache, Senior Program Manager în cadrul asociației Junior Achievment România, ONG internațional implicat activ în programul ”Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici si mijlocii”

Dragă Victor, bine ai venit pe agrotrends.ro. Te rugăm să te prezinți în câteva cuvinte.

Cred ca educația este cu adevărat cel mai puternic agent al schimbării și dezvoltării societății și, implicit, al economiei. Aceasta este ipoteza pe care s-a bazat activitatea mea de aproape 10 ani în domeniul educației. Timp de 3 ani, am fost profesor la Colegiul Economic Costin C. Kirițescu din București unde am și coordonat diverse proiecte de educație non-formală, apoi am colaborat cu diverse ONG-uri din domeniu, ca trainer și ca manager de proiect.
De 5 ani, lucrez la Junior Achievement Romania, unde coordonez programe educaționale de care anual beneficiază anual peste 10.000 de elevi, peste jumătate dintre ei fiind din mediul rural și mic urban, acolo unde oportunitățile de acest gen ajung mai greu.

În programul de educație antreprenorială JA Mini-compania, pe parcursul unui an școlar, elevii trec printr-o experiență antreprenorială reală care nu-i învață doar despre organizarea companiei, cercetarea pieței, realizarea planului de afaceri, producție și vânzări, ci le și dă încredere că antreprenoriatul poate fi una dintre opțiunile lor de carieră.  Ce mă bucură cel mai mult este să aflu de la tineri care au participat la program, că după finalizarea studiilor aleg să rămână în comunitățile lor, să își dezvolte acolo afaceri, în loc să emigreze spre vest unde ar munci alături de rudele lor care sunt acolo deja.

În România, sunteți parte din consorțiul ce coordonează proiectul Educație Agricolă, demarat în anul 2015. Care este povestea proiectului?

Junior Achievement implementează componenta Agribusiness în școală a programului Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici si mijlocii, finanțat de Romanian American Foundation.

Noi ne asigurăm că elevii celor 12 licee agricole partenere își dezvoltă competențele necesare pentru a-și lansa afaceri mici și mijlocii în agricultură după finalizarea studiilor. Pe termen mediu și lung, este nevoie ca liceele să dezvolte și să ofere programe educaționale relevante pentru economia locala, axate pe formarea viitorilor fermieri și întreprinzători în agricultura.

Cu toții cunoaștem potențialul agricol crescut al României, dar ceea ce se cunoaște mai puțin este că, deși în România 25% din populația activă lucrează în agricultură, productivitatea muncii acestora este cu 83% mai mică decât media UE, 70% dintre fermele din țara noastră fiind, de fapt, ferme de semi-subzistență, cu venituri anuale mai mici de 2000 de euro. Cauza principală a acestei probleme este lipsa de pregătire: doar 3% dintre fermierii români au pregătire de specialitate.

Astfel, la nivelul consorțiului urmărim ca elevii liceelor agricole partenere:

  • Să înțeleagă oportunitățile de agribusiness din comunitatea lor
  • Să acumuleze cunoștințe și să-și formeze deprinderi în agricultură, la standardele curente din domeniu
  • Să-și dezvolte competențe generale de antreprenoriat
  • Să înțeleagă modul în care funcționează o ferma, precum și lanțul valoric în agricultură

Prin inițiativele programului lucrăm cu fiecare dintre actorii cheie: elevi, profesori, școala, comunitatea, afacerile locale, afacerile din regiune, decidenți, inclusiv cu Ministerul Educației. Programul este implementat de Junior Achievement România în parteneriat cu World Vision România, Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj, Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE).

Datorită complexității situației în care se găsește învățământul agricol, proiectul a început cu o analiză de nevoi realizată în 2014-2015, în urma căreia membrii consorțiului au identificat ca prioritare următoarele direcții de acțiune:

  • Promovarea educației agricole ca instrument de valorificare a oportunităților din agricultură și dezvoltare rurală; sprijinirea liceelor în promovarea ofertelor educaționale pentru a atrage un număr mai mare de candidați bine pregătiți și motivați
  • Dezvoltarea de modele de practică la ferme reale cu parteneri din domeniu
  • Educație antreprenorială cu aplicații în agricultură
  • Vizite de studiu pentru elevi pentru a înțelege modul de funcționare al fermelor și firmelor agro-industriale în cadrul lanțului valoric („de la fermă la furculiță”)
  • Organizarea de cursuri de formare și consultanță pentru profesori în vederea îmbunătățirii capacitații liceelor de a elabora și implementa proiecte și de a atrage finanțări
  • Influențarea politicilor publice de susținere a învățământului profesional și tehnic agricol din România.

În perioada 2015 – 2017, în faza de pilot a proiectului, au fost testate în 8 licee agricole din țară toate intervențiile de mai sus. De programul JA de educație antreprenorială au beneficiat peste 900 de elevi îndrumați de 25 de profesori și de specialiști din 10 ferme și firme din domeniu. Munca depusă de fiecare dintre aceștia a condus la succesul activităților. Începând cu acest an, pornind de la convingerea că am găsit cel mai bun mix de intervenții pentru dezvoltarea următoarei generații de fermieri, am extins proiectul. Acum este în implementare în 12 licee agricole.

Doar în acest an școlar, 62 de companii pilot, formate din 320 de elevi ai acestor licee agricole, au participat la târguri locale JA, unde au avut ocazia să își prezinte agribusiness-urile și să vândă. Dintre acestea, 3 echipe au obținut premii în valoare totală de peste 5000 USD pentru dezvoltarea afacerilor. Suntem încrezători că pe parcurs ni se vor mai alătura și alte licee și companii preocupate de dezvoltarea viitorilor fermieri.

Cum apreciezi dezvoltarea învățământului dual în România?

Învățământul dual aduce în România nenumărate oportunități pentru toate părțile implicate:

  • Pentru companii aduce oportunitatea de a-și pregăti viitorii angajați în funcție de nevoile specifice de forță de muncă și calificări pe care le au, pregătirea realizându-se prin sistemul public de învățământ și, implicit, cu o contribuție semnificativă din partea statului.
  • Pentru școli aduce oportunități suplimentare de finanțare, dotări moderne, stagii de practică și oferte educaționale mai atractive pentru absolvenții de clasa a VIII-a.
  • Pentru elevi aduce oportunitatea unei pregătiri profesionale la standarde înalte, burse pe durata studiilor și un loc de muncă asigurat după finalizarea acestora.

Un mesaj de final pentru tinerii agriantreprenori din România

Pot să închei cu mesajul campaniei: Să fii agricultor e mai tare decât crezi. A fi agricultor este cea mai importanta ocupație din lume. Asiguri hrană sănătoasă oamenilor, folosind atât resurse naturale cât și tehnologii moderne. Mai mult decât atât, primești sprijin și bani pentru instalare, pentru lansarea afacerii agricole, iar apoi acces la milioane de euro în finanțări cu care te poți dezvolta. Să fii agricultor nu înseamnă să trăiești în sărăcie, muncind pe câmp cu sapa, cu lopata și cu animale, ci să fii propriul tău șef, să susții dezvoltarea economiei inclusiv prin crearea de locuri de muncă, și să fii mândru de ceea ce faci și respectat de comunitate.

   

Publicat de | 2018-10-02T15:39:30+00:00 iulie 31st, 2018|AgriAntreprenoriat|0 comentarii

Despre autor:

Oana este absolventă de Comunicare și Relații Publice, Universitatea București și are peste 10 ani de experiență în marketing și comunicare de tip B2B și B2C

Lasă un comentariu