Scheme de calitate și avantajele aduse producatorilor romani: Salamul de Sibiu

România deţine în prezent 6 produse româneşti recunoscute la nivel european: scrumbia de Dunăre afumată (Indicaţie Geografică Protejată), magiunul de prune de Topoloveni (Indicaţie Geografică Protejată), salamul de Sibiu (Indicaţie Geografică Protejată), telemeaua de Ibăneşti (Denumire de Origine Protejată), novacul afumat din Ţara Bârsei” (Indicaţie Geografică Protejată) și telemeaua de Sibiu (Indicaţie Geografică Protejată).

Încă două produse, Cârnaţii de Pleşcoi  și Cașcavalul de Săveni, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate IGP.

Tot pentru obținerea de indicații geografice protejate se află într-un proces de verificare națională și un număr de nouă băuturi spirtoase: Vinars Târnave, Vinars Segarcea, Vinars Murfatlar, Vinars Vaslui, Vinars Vrancea, Palincă, Horincă de Cămârzana, Țuica de Argeș, Țuica Zetea de Medieșu Aurit.

Conform unui comunicat MADR, până în anul 2019, un număr de aproximativ  20 de produse  sunt în atenția ministerului pentru finalizarea documentației conform regulamentului european nr. 1151/2012 şi a legislaţiei naţionale corespunzătoare acesteia, dintre care amintim: Telemea de Vaideeni, Telemea de Sibiu, Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virșli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti.

Continuăm seria materialor dedicate produselor românești certificate cu Salamul de Sibiu și un interviu cu Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu.

Când s-a nascut, prin câte schimbări a trecut și care este povestea marcii pe care o reprezentati?

Până în momentul în care reflectoarele europenilor s-au oprit asupra produsului românesc, Salamul de Sibiu a făcut un drum lung spre afirmare, care a durat mai mult de o sută de ani şi a implicat mezelari din zone şi momente diferite ale istoriei.

Istoria produsului poate fi trasată până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când, în inima Carpaților, a început să se producă un salam uscat denumit „salam de iarnă”, devenit ulterior „salam din vama Sibiu” și, în cele din urmă, „Salam de Sibiu”. Acest nou produs reușește să atragă atenția populației din zonă, dar și de peste hotare și, în scurt timp, devine un etalon pentru toată lumea. Istoria Salamului de Sibiu ne arată, prin dovezi certe, că producția celebrului sortiment a început concomitent în cel puțin două zone diferite din România, în Mediaș și arealul Văii Prahovei (Sinaia). Istoria producerii acestui salam a fost strâns legată de dezvoltarea agriculturii din aceste zone, precum și de formarea în cadrul lor a unor grupuri de producători care s-au specializat în fabricarea acestui sortiment și care, de-a lungul timpului, au contribuit la răspândirea fabricării acestuia în afara arealului Mediaș – Sinaia și la consolidarea acestei tradiții și în celelalte zone din arealul specificat.

Principalii fabricanți de Salam de Sibiu de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX au fost Filippo Dozzi  și Jozsef Theil. Cei doi producători de mezeluri au transformat Salamul de Sibiu într-un produs de lux care nu lipsea de la cele mai sofisticate mese. Începând cu anii 1950, exporturile de Salam de Sibiu cresc exponențial, corespunzător unei cereri din ce în ce mai mari din țări precum Austria, Republica Federală Germană, Cehoslovacia, Israel, Belgia, Suedia și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Ținând cont de entuziasmul consumatorilor și considerând creșterea exportului drept una dintre sarcinile prioritare ale activității productive, conducerea Partidului Comunist Român a analizat oportunitatea dezvoltării producției acestui sortiment de salam la nivel național. Astfel, în perioada 1971-1974, s-a construit o nouă fabrică la Mediaș, iar planul cincinal de dezvoltare din 1974 prevedea construcția pe teritoriul României a încă trei fabrici de Salam de Sibiu, respectiv în Bacău, Bihor si Galați, primele două fiind, de altfel, deschise în decursul anilor următori și începând să funcționeze la parametri din ce în ce mai mari sub aspectul capacității lor de producție. Imediat după căderea regimului comunist, deschiderea de noi unități de producție a Salamului de Sibiu (de exemplu, la Călărași, la Brașov-Feldioara) a contribuit la alimentarea reputației produsului și la menținerea acestui sortiment în atenția vie a consumatorilor.

Povestea salamului durează de mai bine de un secol, iar două unităţi au produs fără pauze salam de Sibiu, de la începuturi până acum. El face parte din cultura gastronomica a României fiind rezultatul măiestriei oamenilor care îl produc, şi duce mai departe tradiţia culinară.

Asociația a fost înființată în anul 2013, când cei cinci competitori am avut îndrăzneala să facem acest pas  şi, timp de doi ani şi jumătate, am muncit pentru a dovedi că Salamul de Sibiu poate fi încadrat într-un sistem european de certificare a calităţii, respectiv IGP. A fost greu, dar astăzi Salamul de Sibiu stă la egalitate, la masa europeană, cu alte produse, dovedind, încă o dată, măiestria oamenilor care îl fac, precum şi calitatea excelentă a acestui produs. In anul 2016 ni s-a alăturat și cel de al șaselea producător în APSS.

Astfel, dintre competitori, membrii asociaţiei de azi am devenit parteneri într-un proiect gândit pentru ca salamul de Sibiu să convingă la Bruxelles că merită să fie inclus pe o listă lungă de alte produse atestate, pe care, din păcate, România apare foarte rar şi nici o altă dată cu un produs din carne, cu toate că românii sunt recunoscuţi ca fiind mari amatori de aşa ceva. Dosarul pentru recunoasterea IGP a fost depus la Bruxelles în 21 noiembrie 2014, şi a fost pus în discuţie, spre analiză, în 6 octombrie 2015, pentru a primi recunoaşterea în a doua lună a anului 2016.

În 19 februarie 2016, Comisia Europeană a anunţat oficial că a acceptat cererea de înregistrare în registrul produselor cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a salamului de Sibiu. Acesta se producerea, potrivit anunţului european în unităţi din Bacău, Braşov, Bucureşti, Covasna, Călăraşi, Ilfov şi Prahova. Acum, Salamul de Sibiu este produs 100 % de cei 6 membrii ai asociatiei. 70 % din Salamul de Sibiu se comercializează sub brandurile celor 6 producători români, restul fiind fabricat de acestia sub diferite branduri private ale retailerilor.

Cât de important este branding-ul / eticheta si ce elemente luati în considerare când propuneti o astfel de eticheta?

Brandingul este foarte important. Pentru eficiența utilizării IGP, nu este suficient ca produsul să fie de calitate, el trebuie să respecte de asemenea, cerințele de suport din punct de vedere al servicilor atasate și, mai presus de toate, să fie comercializat de companii care au o bună reputație în ochii consumatorilor, fiind astfel foarte importantă marca de companie. În acest sens, din experiența europenilor, observăm importanța care se acorda în trecut design-urilor, folosite pentru a promova produsul prin intermediul publicității. Alături de produs, promovarea se realiza și la nivelul mărcii colective a consorțiului de protecție (notorii sunt ex.  brânza Parmigiano Reggiano, brânza Prosciutto di Parma și GranaPadano). Astăzi întâlnim pe piață aceleași companii de producție, care își publică numele companiei sau își  promoveaza „mărcile comerciale”, întărite de garanția calității dată de prezența logoului comunitar DOP  sau IGP, care le însoțește.

Noi am consolidat denumirea sortimentului  cu semnul distinctiv IGP (obligatoriu de aplicat de către toți producătorii) și producția este realizată într-un teritoriu  specific  de către producători  de o notorietate incontestabilă.

Cum arata piata din Romania unde sunteți pozitionati: care sunt oportunitatile și tendintele legate de pret, produs, plasament si promovare?

Mezelurile reprezintă o piață de peste un miliard de euro în retail, aflată într-o continuă transformare și redimensionare a categoriilor de produse, sub imboldul exigențelor tot mai mari ale consumatorilor. Principalul deziderat al acestora este naturalețea, precum și regăsirea gustului de altădată. Consumatorii sunt dispuși să plătească mai mult pentru a accede la paliere superioare de preț și de calitate, ce cuprind produse pe care ei le percep ca fiind mai sănătoase. Important este faptul că upgrade-ul consumatorilor s-a făcut resimțit pe ambele segmente mari din piață: mezeluri fiert-afumate, care reprezintă circa trei sferturi din totalul vânzărilor, și mezeluri crud-uscate, acestea din urmă cuprinzând, în general, produse premium.

În aceeași categorie – cea a produselor de calitate superioară, considerate mai sănătoase datorită conținutului crescut de carne și ingredientelor folosite – se încadrează și mezelurile crud-uscate, care și-au majorat vânzările. Avansul este cu 5% peste ritmul de creștere a întregii piețe. Tradiționalul a devenit un laitmotiv al categoriei ceea ce validează demersul nostru efectuat pentru obținerea și promovarea Salamului de Sibiu  IGP. Deși numai 17 % dintre consumatorii români știu ce înseamnă un sistem de calitate, aceștia nu îi cunosc beneficiile și nu știu să facă diferența clară între un produs original și unul fals.

Astfel, trebuie să contribuim la îmbunătățirea percepției. De asemenea, consumatorii au nevoie să cunoască mai multe despre sistemele de calitate europene și ce beneficii aduc acestea în viețile lor. Provocarea noastră este să dezvoltăm programe care să îmbunătățească imaginea produselor și să conștientizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor și a metodelor de producție, astfel încât să crească cererea pe piața internă și să se încurajeze deschiderea de noi piețe.

Care sunt avantajele principale pentru un producator roman dupa ce obtine certificarile schemei de calitate?

Pentru consumatori, indicațiile geografice sunt utile pentru determinarea originii și a calității produselor. Multe dintre acestea au dobândit o adevarată notorietate care, în lipsa unei protecții adecvate, poate face obiectul unor declarații false din partea unor operatori comerciali necinstiți. Producătorii legitimi sunt la rândul lor prejudiciați pentru că astfel pierd beneficiul unor operații comerciale lucrative, iar reputația produselor lor este afectată. Avantajul principal este posibilitatea de a proteja originalul de produsele false, comercializate uneori sub același nume.

Din punct de vedere al strategiei de marketing, daca maine v-ați aşeza la masă cu producatorii/fermierii din Romania, ce sfat profesional le-ati impartasi?

Este foarte important să țină cont de specificitatea ariei geografice. România are o tradiție specifică și îndelungată (peste 100 ani) în ceea ce privește obținerea Salamului de Sibiu, tradiție care continuă și astăzi, prin prezența sa la toate târgurile de produse alimentare organizate în țară și prin comercializarea sa pe cele mai importante piețe naționale și internaționale.

Desigur, putem să aducem în discuție diversitatea strategiilor de marketing adoptate de producători, în funcție de mărimea lor și de caracteristica produsului. Companiile de familie, de exemplu, se asociază mai mult cu procesele tradiționale – spre deosebire de producătorii industriali – și vizează restaurante și cunoscători care își pot permite prețuri mai mari. În orice  scenariu am face, producătorii romani trebuie să pună in prim-plan importanța legării produsului de teritoriul țării noastre și a dezvoltării sinergiilor cu turismul.

Anii de studiu ne întăresc intenția de a dezvolta un brand teritorial pentru a ne proteja și comercializa produsele. Trebuie să ne aplecăm și asupra interesului  de a profita de turismul gastronomic în regiune pentru a ne promova produsele. Asociatiile de producatori  joaca  un rol cheie de reprezentare în fața societății civile, în fața consumatorilor (pentru informare și educație) și a autorităților  publice însărcinate cu înregistrarea si protectia  sistemelor de calitate IGP, DOP, STG.

Fiecare asociatie își poate defini un set diferit de variabile, precum sistemul  de producție, nivelul reputației, rolul teritoriului și al canalul de distribuție care să fie pârghii strategice  evidente în definirea strategiei de marketing.

Citește interviul dedicat SCRUMBIEI DE DUNĂRE AFUMATE
Citeste interviul dedicat MAGIUNULUI DE PRUNE TOPOLOVENI
Citește interviul dedicat NOVACULUI AFUMAT DIN ȚARA BÂRSEI

Publicat de | 2018-08-06T08:17:47+00:00 iulie 26th, 2018|AgriMarketing|0 comentarii

Despre autor:

Oana este absolventă de Comunicare și Relații Publice, Universitatea București și are peste 10 ani de experiență în marketing și comunicare de tip B2B și B2C

Lasă un comentariu