Scheme de calitate și avantajele aduse producătorilor români: povestea scrumbiei de Dunăre afumate

România deţine în prezent 5 produse româneşti recunoscute la nivel european: scrumbia de Dunăre afumată (Indicaţie Geografică Protejată), magiunul de prune de Topoloveni (Indicaţie Geografică Protejată), salamul de Sibiu (Indicaţie Geografică Protejată), telemeaua de Ibăneşti (Denumire de Origine Protejată) și novacul afumat din Ţara Bârsei” (Indicaţie Geografică Protejată).

Încă două produse, Cârnaţii de Pleşcoi  și Cașcavalul de Săveni, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate IGP.

Tot pentru obținerea de indicații geografice protejate se află într-un proces de verificare națională și un număr de nouă băuturi spirtoase: Vinars Târnave, Vinars Segarcea, Vinars Murfatlar, Vinars Vaslui, Vinars Vrancea, Palincă, Horincă de Cămârzana, Țuica de Argeș, Țuica Zetea de Medieșu Aurit.

Conform unui comunicat MADR, până în anul 2019, un număr de aproximativ  20 de produse  sunt în atenția ministerului pentru finalizarea documentației conform regulamentului european nr. 1151/2012 şi a legislaţiei naţionale corespunzătoare acesteia, dintre care amintim: Telemea de Vaideeni, Telemea de Sibiu, Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virșli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti.

Deschidem seria de materiale dedicate produselor românești certificate cu scrumbia de Dunăre afumată și un interviu cu Tiberiu Cazacioc, reprezentantul asociației RO-Pescador, grupul aplicant.

Când s-a născut, prin câte schimbări a trecut și care este povestea mărcii pe care o reprezinți?

Înființată în anul 2005, asociația Ro-Pescador, alături de autorități tulcene și asociații neguvernamentale, a fost în ultimii ani unul din actorii de bază ai grupului local de pescărie durabilă Delta Dunării.

Povestea scrumbiei afumate de Dunăre a început în anul 2011, o dată cu apariția produsului în portofoliul unui membru din RO-Pescador, grup antreprenorial creat din dorința de a renaște produsele artizanale în Delta Dunării. A fost la acel moment o decizie îndrăzneață, lansând la apă o barcă ce mergea contra curentului, mai exact un produs artizanal industrial.

Am anticipat însă o tendință confirmată acum de ultimele sondaje de opinie si eurobarometre: consumatorii caută tot mai mult produse locale, produse care vorbesc despre o comunitate și care provin dintr-un circuit etic responsabil, ce respectă resursele naturale ale mediului și susțin dezvoltarea lui durabilă. Cumpărând un produs local, consumatorii pun bani în economia locală, așadar contribuie la crearea și păstrarea de locuri de muncă în economia locală.

Sunt căutate tot mai mult produse de calitate, realizate în baza unor rețete tradiționale, un mix de producție manual și industrial, cât mai curate însă – fără aditivi, conservanți sau coloranți. Acest lucru a însemnat o triplă provocare pentru producător: atenție sporită la costuri, perisabilitate mai mare și durată mai mică de menținere la raft. Însă, produsul a reușit să se impună prin calitate, unicitate, dar mai ales prin dimensiunea socială: o serie de produse cu suflet, create cu pasiune și pricepere de familii a căror tradiție în arta pescuitului și a preparatelor din pește depășește trei generații.

În octombrie 2016, am demarat procesul de atestare a scrumbiei afumate de Dunăre, decizie de importanță strategică deoarece ne-a ajutat să oferim produsului mai multă valoare. După 2 luni, am primit undă verde de la MADR și, după încheierea perioadei de opoziţie naţională la 17 octombrie 2016, am trimis dosarul către Bruxelles, pe calea consacrării pe masa consumatorilor europeni, fiind pregătiți pentru a transmite mai multe detalii cu privire la definirea produsului și relația lui în raport cu zona geografică. Reuşita noastră de a obţine recunoaşterea ca produs IGP înseamnă și reuşita gastronomiei româneşti deoarece vorbim despre un produs de calitate, reprezentativ pentru tradiţia culinară locală, exprimând raritate și specificitate.

Cât de important este branding-ul / eticheta și ce elemente iei în considerare când propui o astfel de etichetă?

Totul pleacă de la consumator și democratizarea consumului de produse alimentare. Astăzi, consumatorii au puterea să aleagă într-un mod informat, asumat, acordând importanță detaliilor ce țin de dietă și sănătate. Pentru aceștia, eticheta reprezintă instrument de informare și element-cheie în luarea decizie la raft.

Pentru a ne adresa consumatorului educat, aflat în căutarea produselor premium high, trebuie să investim în etichetă, să depășim stadiul în care afișăm doar elementele obligatorii impuse de legislația europeană pe zonă de etichetare.

Eticheta trebuie să fie narativă și să aibă un call 2 action pentru consumator.  Și, cel mai important, trebuie să fie sinceră. Marketing-ul bazat pe relație regiune geografică trebuie să dețină o trasabilitate exactă, ușor de verificat. Consumatorul își creează o afinitate, finalizată prin intermediul poveștii: ce soi se cultivă, unde este pământul / locul, prin ce metode, cine sunt personajele din spatele produsului etc. Produsului industrial îi lipsesc toate aceste elemente de referință, aici este marea diferență.

Cum arată piața din România unde sunteți poziționați: care sunt oportunitățile și tendințele legate de preț, produs, plasament și promovare?

Piața aperitivelor pescărești este competitivă și foarte disputată. Un rol esențial îl joacă retail-ul modern, cu suprafețe largi și volume considerabile de marfă. Pentru operatorii responsabili, ce practică un pescuit durabil, capacitatea alimentării unui stoc constant este o reală provocare. În cazul scrumbiei – peștele se capturează între lunile mai și august, printr-o metodă specială ce se transmite din tata în fiu – cu setca  de scrumbie.  Setca are 3-4 metri înălțime, iar lungimea variază în funcție de lățimea brațului Dunării pe care se pescuiește. Ochiurile plasei sunt de 3-3,5 cm pentru a se prinde doar exemplare mari de scrumbie, cu conținut ridicat de grăsime. Specia este recunoscută drept cel mai bogat pește în grăsimi la nivelul ei de mărime, așadar produsul finit are și calități nutriționale.

Asociația RO-Pescador a decis să intre în rețeaua de mari magazine doar cu o selecție de produse, focusul fiind pus pe distribuție locală și regională, la același preț.  În același timp, a creat un lanț alimentar integrat unic în piață, prin componenta HoReCa. Produsele se regăsesc în restaurantele Ivan pescar din Tulcea și București. Urmărim să promovăm astfel Delta Dunării din perspectivă gastronomică și turistică.

Care sunt avantajele principale pentru un producător Român după ce obține certificările schemei de calitate?

Marca de „produs tradițional” crește în mod cert valoarea produsului, îi conferă garanţia şi siguranţa calităţii acelui produs, în sensul că acel produs este sigur fabricat în condiţii igienice. Reprezintă de asemenea, un excelent pașaport pentru export și o componentă strategică în construcția brandului de țară.

Deși poate suna paradoxal, certificarea este ușor de obținut, dar mai greu de fructificat. Cu siguranță există impact pozitiv asupra volumului de producție, însă creșterea notorietății nu se poate măsura în mod direct în primii ani. Este un proces în etape, ce construiește la nivel macro percepția pozitivă pe întreg ansamblul de produse artizanal industriale.

Partea bună este ca acest demers de certificare deschide apetitul pentru alte certificări, producătorul vrea mai mult, vrea se evolueze. În cazul RO-Pescador și al scrumbiei, a crescut notorietatea ariei: am organizat primul festival la Sulina, un mini festival la Sfântul Gheorghe, cei de la National Geographic au realizat un articol despre relația scrumbiei cu comunitatea, reliefând atașamentul față de produsul brand local. Pe termen lung, se pot crea sinergii între produs și zona locală prin colaborarea cu autorități, agenții de turism etc. Produsul local poate avea deci o contribuție activă și strategică în dezvoltarea durabilă a comunității.

Asistăm la o revigorare a culturii legate de produsul local în contextul în care România are mult de recuperat din pricina handicapului cauzat de sistemul socialist, dar și al “fracturării“ industriei alimentare după anii 1990. Nu există istoria, actele, documentele, faptele, dovezile esențiale pentru realizarea unui dosar de certificare.

În plus, nu avem nici o școală dedicată, expertiza locală este restrânsă, este o nișă de piață ce trebuie dezvoltată. Avem nevoie de specialiști în domeniu, iar această calificare profesională presupune o abordare interdisciplinară. USAMV Cluj este implicată într-un program de masterat european de Food Identity, așadar cred că înaintăm pe drumul cel bun.

Eşti om de marketing, dacă mâine te-ai aşeza la masă cu producătorii/fermierii din România ce sfat profesional le-ai împărtăşi?

Un sfat simplu, aparent poate banal, însă uitat de mult prea mulți: să identifice foarte clar de ce și cui vor să vândă, cine sunt ei și care este poziționarea produsului lor în piață. Claritate și consistență de marketing, traduse prin întrebări-cheie precum cine sunt și unde vreau să ajung. Dacă ei cred în produsul lor și pleacă la drum cu un plan de marketing bine stabilit, susținut desigur de un calcul economic, nu mai contează că nu există cerere în piață, o pot crea chiar ei.

2019-01-11T11:37:47+00:00 5.iunie.2018|0 comentarii

Despre autor:

Oana este absolventă de Comunicare și Relații Publice, Universitatea București și are peste 10 ani de experiență în marketing și comunicare de tip B2B și B2C

Lasă un comentariu