Distribuie acum!

Industria europeană (dar nu numai) de produse de protecție a plantelor se află într-o profundă schimbare, atât la nivel de concepție, cât și fizic, la nivel de număr efectiv de substanțe active disponibile fermierilor. Am stat de vorbă despre tendințele în această industrie cu Laurențiu Petrache, crop manager culturi speciale BayerCropScience.

”Ne aflăm într-o perioadă (fără precedent) în care limitarea (interzicerea, retragerea) substanțelor de protecție a plantelor este la apogeu. Motivele sunt multiple si de cele mai multe ori subiective. Cert este faptul ca nu doar producătorii de PPP (produse de protecția plantelor) au de suferit după mulți ani de cercetare și promovare, ci și, sau mai ales, fermierii. Pe lângă interzicerea unor substanțe active greu de înlocuit, chiar și în următorii 5-10 ani, se va crea și o presiune pe substanțele rămase. Bolile și dăunătorii controlați de substanțele active retrase nu vor dispărea, din contră, vor avea un impact mai mare și vor fi mult mai greu controlați de soluțiile rămase.  Această situație va genera:

– probleme de rezistență, fermierii fiind nevoiți să folosească mai intensiv produsele ;

– se va gestiona mult mai greu problema reziduurilor sau a alternanței de produse fitosanitare din familii chimice diferite (exemplu: din 5 produse ale familiei clornicotinoide: tiacloprid, tiametoxam, acetamiprid, imidacloprid, clotianidin, a mai ramas o singura substanță – acetamipridul) ”, a spus specialistul Bayer.

De altfel aceste riscuri sunt bine cunoscute în piață, iar agricultorii așteaptă să apară alte substanțe cel puțin la fel de eficiente dar mai ”prietenoase” cu mediul, așa cum cer actualele reglementări.

”Este adevarat că alte subtanțe active sunt planificate a fi lansate, dar introducerea lor pe piață va dura (este nevoie de însușirea datelor tehnice de către fermieri, evenimente și întâlniri ce vor consuma din timpul tuturor celor implicați), timp în care daunele produse de agenții patogeni vor fi greu de gestionat. La vița de vie sau în pomicultură nu mai sunt prea multe substanțe pentru primele tratamente, au fost retrase produse cheie (Confidor oil, Antracol etc).  Un studiu de luat în calcul este cel al AIPROM, #Cu sau Fără, unde este demonstrat cu date exacte ce înseamnă eliminarea unor substanțe de protecție și care sunt posibilele pierderi de producție cauzate de acest proces. Procesul de autorizare al unei molecule, care trece prin mai multe ”furci caudine”, teste și rigori, este mult mai complex în momentul de față.

Produsele biologice pot crește eficența celor convenționale

O speranță este însă adusă de noul segment de piață reprezentat de produsele biologice. Acestea vor face mai greu față agresivității agenților patogeni în cazul unor atacuri puternice, de aceea avem nevoie de o tehnologie de protecție integrată care să cuprindă toate verigile caracteristice. Produsele biologice vor aduce cu ele avantaje clare cum ar fi: lipsa reziduurilor, managementul rezistenței, spor calitativ și cantitativ al producției, creșterea eficienței produselor convenționale etc.

Presiunea genților patogeni a crescut în ultimii ani, dublată și de apariția unor factori noi de dăunare (Tuta absoluta, Drosophila suzuki, cicadele la vița de vie, virusuri etc). Aceștia au puține solutii eficiente de control sau prevenție. Pe de altă parte, rezultatele privind soiurile cu rezistență vin greu din cercetare, iar cele deja rezistente arată de la an la an că nu mai sunt chiar atât de rezistente.

”Trebuie să venim cu schimbări în producerea de fructe și legume, cu reglementări clare despre tranzitul materialului înmulțitor  și mai ales să investim mai mult și  mai eficient în propriile Stațiuni de cercetare. Să creăm soluții adaptate marilor bazine legumicole caracteristice unor anumite culturi (ex: pepeni, ceapa, cartof, varză etc), soluții locale, personalizate, care să ajute la continuitatea tradiției zonale și diferențierea pe piețele externe”.

O altă tendință, care se manifestă și la noi în ultima perioadă, este cea de reducere a suprafețelor plantate la înființarea fermelor noi din pomicultură. Este greu de gestionat o fermă mare, mult mai ușor este să gestionezi etapele producției pe o suprafață mică, să  controlezi mai bine aplicarea tratamentelor, momentul eșalonat al recoltării , depozitării, transportului sau procesării. O eventuală reconversie către soiuri sau specii noi (pomi fructiferi sau arbuști) se va face mult mai ușor, acestea fiind măsuri ce pot deveni obligatorii în cazul în care dorim să facem parte dintr-o economie de piață din ce în ce mai competitivă.

 


Distribuie acum!